Îmi place Bistrița așa. Evenimente diverse, gusturi diferite, mirosuri diferite. Da, mirosuri. Și poate despre asta ar trebui să fie orice eveniment. Despre simțuri. Despre stare și emoție, despre ce îți poate oferi mai mult decât vizual orice eveniment. Mă opresc la miros și argumentez puțin, să înțelegem împreună conceptul pe care ulterior îl relatez.
Când ajungi la mare te lovește un miros de apă sărată, de nisip și de porumb dulce (la unele ore). Știi că ești la mare fără să deschizi ochii. Atunci când intri într-un local îți poți da seama ușor care a fost ultima băutură servită: cafeaua. Toamna, când treci pe lângă vie, știi că se pregătește vinul. Miroase îmbătător de îmbietor. Începutul lui octombrie sau finalul lui septembrie te îmbracă în mirosul de zacuscă ce fierbe molcom și în special la țară te lovește mirosul de vinete coapte.
Toamna târzie vine cu înțepătorul miros de oțet pe lângă blocuri și case pentru că gospodinele pregătesc murături. Crăciunul vine cu miros de portocale, cozonac și friptuta aceea care are mirosul respectiv doar de sărbători. Când călătorești pe munte nu-ți trebuie multă vreme până când să simți că pe undeva se găsește o stână. Nu mai spun de mirosul de pâine proaspătă care te face să mănânci jumătate de franzelă cu un bol de ciorbă, care are parfum de tarhon și piper boabe.
Mirosul este și poate fi… confort și atmosferă. Bineînțeles, nu când pute ceva. Vorbim despre miros.
Unii oameni spun că mirosind pot chiar și gusta. În special mirosul de copt și de dulce.
Acum mă aplec către ideea toamnei bistrițene, un eveniment frumos care marchează toamna de la Bistrița. Și nu vreau să fiu critic, vreau poate să dau o idee de cum am vedea (nu numai eu) un eveniment de genul ăsta.
Toamnei îi stă bine în natură. Mereu! Și avem un loc special, nu doar pietonalul există. Este…
