Liviu Alexa a terminat „Violatorul de vrăbii”, seria de pictură la care a lucrat în ultimele trei luni. A anunțat asta astăzi, alături de poezia „Închide tu, azi nu mai vin”. Seria pornește din propriile versuri, pe care le transformă în imagini. Alexa e mai mult decât clipuri pe TikTok în care face varză politicieni sau oameni de afaceri. Iar partea asta din el nu o cunoaște multă lume. Poate aici e drama internetului și presei de astăzi, că mai mult decât arta și cultura contează “sângele” și scandalul. Iar el se pricepe și la una și la alta.
În pictură îl simți pentru că păstrează pofta de a incomoda. Titlurile îți atrag imediat atenția: „Violatorul de vrăbii”, „Iuda e ocupat astăzi”, „Coșmar cu regele care și-a pierdut pisica”. Sunt titluri care ridică și o așteptare.
Din ce a prezentat până acum, Alexa construiește scene în care personaje fantastice, animale și obiecte obișnuite ajung în combinații absurde. Folosește culori puternice, grotescul și trimiteri religioase. Unele imagini au umor, altele sunt apăsătoare. Ai ce să urmărești în ele, chiar dacă nu îți plac toate.
Este un pictor emergent, cu primele expoziții personale organizate anul acesta la Muzeul de Artă Cluj-Napoca și la galeria Kulterra din București. Curatorial l-a prezentat drept unul dintre artiștii emergenți cel mai bine vânduți din România, pornind de la încasările făcute publice de el. 300.000 de euro nu-s puțini bani. Cât va rezista acest interes și cum va evolua pictura lui se va vedea în timp, pentru că e o nișă cu pătură subțire.
Mi se pare interesant și felul în care își prezintă munca. Alexa arată tablourile în lucru, explică ideile, vorbește despre vânzări și publică inclusiv dovezi ale încasărilor. A prins mult și faptul că e autentic și nu-i e rușine să vorbească urât. Dacă mi se permite, Arghezi ar fi fost un fost pușcăriaș politic dacă nu aborda estetica urâtului.
„Violatorul de vrăbii” mută atenția spre propriile texte. Aici are deja materialul: poezii, amintiri, situații pe care le reia în pictură. Nu trebuie să inventăm explicații pentru fiecare personaj și nici să tratăm orice tablou drept o confesiune, ci outem să ne uităm la ce a făcut și să judecăm lucrarea.
Căutați-i profilul de Facebook, acolo își expune lucrările și poezia.



