Alegerile parlamentare din Republica Moldova au avut loc într-un climat tensionat, marcat de crize economice, influențe externe și o polarizare accentuată a societății. Confruntarea electorală se desfășoară, în esență, între două figuri politice consacrate: președinta Maia Sandu și fostul președinte Igor Dodon. Pe turnantă a apărut și un partid care și-a atras publicul de pe TikTok, idem Călin Georgescu, România.
Deși campania a fost descrisă de analiști drept un „referendum geopolitic”, realitatea este mai complexă: ambele tabere au puncte forte și slăbiciuni, iar alegătorii sunt divizați nu doar pe criterii ideologice, ci și pe baza așteptărilor economice și sociale.
Maia Sandu și PAS: experiență reprobabilă, garanții din străinătate
Puncte forte
Experiența guvernării: Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) intră în competiție cu avantajul continuității. Guvernarea Sandu a obținut statutul de țară candidată la UE și a menținut sprijinul occidental.
Agenda reformistă: Programul PAS include măsuri pentru creșterea veniturilor, modernizarea infrastructurii și consolidarea statului de drept.
Imagine externă: Maia Sandu rămâne unul dintre cei mai credibili lideri regionali, beneficiind de susținere puternică din partea UE și SUA.
Sprijinul diasporei: În scrutinurile anterioare, diaspora a fost decisivă, votând masiv în favoarea ei.
Puncte slabe
Oboseala guvernării: După un mandat marcat de crize energetice și inflație, nemulțumirile populației au crescut.
Așteptări ridicate: Pentru că PAS și-a construit imaginea pe integritate și eficiență, orice derapaj este perceput amplificat.
Necesitatea de coaliții: Sondajele arată că PAS ar putea câștiga scrutinul, dar nu cu o majoritate absolută.
Igor Dodon și blocul „Patriotic”: bazin stabil, îmbătrânit, bolnav și sărac
Puncte forte
Electorat fidel: Dodon beneficiază de sprijinul constant al unui bazin electoral tradițional, mai ales în zonele rurale și în rândul alegătorilor conservatori.
Mesaje sociale: Promisiunile de energie mai ieftină și protecție socială au rezonanță într-o societate vulnerabilă economic.
Rețele locale: Structurile teritoriale ale socialiștilor și comuniștilor rămân active și pot mobiliza votul la nivel local.
Puncte slabe
Imagine controversată: Mandatul prezidențial anterior și acuzațiile legate de corupție îi afectează credibilitatea.
Lipsa unui program economic detaliat: Promisiunile de reducere a prețurilor la energie sunt privite de unii analiști ca nerealiste.
Slabă atractivitate urbană: În orașe și printre tineri, Dodon are o capacitate redusă de creștere
Ultimele date publicate de iData, înainte de scrutin, arătau o cursă extrem de strânsă: PAS – 24,9%, Blocul „Patriotic” – 24,7% (Euronews România).
În ceea ce privește încrederea în lideri, un sondaj din septembrie 2025 plasează pe primele poziții pe Maia Sandu, Igor Dodon și Ion Ceban (Agora.md).
De asemenea, sondaje mai vechi arătau că Dodon era considerat de mulți moldoveni drept „potrivit” pentru funcția de prim-ministru (mai 2021), iar Sandu a câștigat detașat alegerile prezidențiale din 2024, cu peste 55% din voturi.
ORA 00:30
Republica Moldova se află, din nou, în fața unei alegeri dificile. Maia Sandu și PAS mizează pe continuitate și pe ancorarea în proiectul european care e destul de departe ca obiectiv, e mai mult o lozincă politică, iar Igor Dodon și blocul său promit stabilitate socială și prețuri mai mici, dar poartă povara unui trecut politic controversat, legat strâns de seceră și ciocan.
Indiferent de rezultate, scrutinul confirmă că societatea moldovenească, la fel ca cea românească este profund divizată. În cazul în care PAS câștigă, vor urma negocieri cel puțin interesante între partidele
ACUM, ORA 01:00 Rezultate alegeri Moldova în timp real AICI
PAS - 44%, Blocul Patriotic - 27%. Peste 70% din voturi numărate




