Gazul american și reactoarele de la Doicești
Un articol publicat în The Wall Street Journal despre lobby-ul pentru gazul american în sud-estul Europei ne pune pe foaie două proiecte în care apare aceeași companie românească, adică Nova Power & Gas.
Firma este partenerul Nuclearelectrica la Doicești și a semnat un memorandum pentru aprovizionarea cu GNL din SUA. Bogdan Ivan a susținut public ambele direcții. Documentele arată aceste legături și fostul ministru ar fi adus greutate în căderea Guvernului Bolojan prin influența căpătată de la americani.
Investigația The Wall Street Journal urmărește activitatea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, și relația acesteia cu Christos Marafatsos, prezentat de publicație drept lobbyist pentru grupul grec Aktor. Potrivit WSJ, Guilfoyle a promovat în regiune Coridorul Vertical, prin care gazul natural lichefiat adus din SUA în Grecia ar urma să fie transportat spre alte state europene. Aktor este implicat, prin compania Atlantic-SEE LNG Trade, în această piață.
Există și o legătură comercială documentată cu România. În noiembrie 2025, Nova Power & Gas, Transgaz și Atlantic-SEE LNG Trade au anunțat semnarea unui memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea unor soluții de aprovizionare cu GNL american. Memorandumul arată intenția de cooperare; el nu reprezintă, prin sine, dovada unei achiziții efectuate de statul român.
În ianuarie 2026, Bogdan Ivan, pe atunci ministru al Energiei, le-a cerut președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan să inițieze negocieri pentru un acord interguvernamental cu SUA în domeniul GNL, potrivit scrisorilor consultate de G4Media. În acele demersuri era invocat memorandumul la care participa Nova Power & Gas. Relatarea G4Media arată că solicitările nu au fost preluate în forma propusă de Ivan.
Aceeași Nova Power & Gas este partenerul privat al Nuclearelectrica în RoPower Nuclear, compania care dezvoltă proiectul reactoarelor modulare de la Doicești. Cele două firme dețin participații egale. Prin urmare, numele Nova apare în ambele dosare energetice, dar în roluri diferite: partener în compania de proiect nuclear și semnatar al unui memorandum privind GNL.
La Doicești, raportul Corpului de Control al prim-ministrului, publicat integral în septembrie, ridică întrebări serioase despre condițiile asocierii și achiziția amplasamentului. Inspectorii susțin că riscurile au fost împărțite disproporționat în defavoarea Nuclearelectrica și că, la cumpărarea terenului de către compania de proiect, au fost adăugate la prețul evaluat costuri refacturate de partenerul privat. Raportul estimează costul întregului proiect la 6,5 miliarde de dolari în decembrie 2025, cu aproximativ 3,8 miliarde peste estimarea inițială. Acestea sunt constatările controlului, contestate de companiile vizate.
Nova Power & Gas respinge interpretarea potrivit căreia ar fi revândut pur și simplu același teren la un preț mai mare. Compania susține că, între cumpărarea din 2021 și tranzacția din 2025, amplasamentul a fost demolat, ecologizat și dotat cu infrastructură energetică. Nuclearelectrica a contestat, la rândul său, concluzii ale Corpului de Control. Divergența dintre evaluarea inspectorilor și explicațiile companiilor trebuie lămurită prin documente și răspunsuri precise, nu redusă la o comparație între două prețuri.
Pe 25 august, directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, a notificat compania că renunță la mandat. Demersul a venit după publicarea concluziilor controlului, însă raportarea oficială a companiei nu stabilește că a fost obligat să plece și nici nu indică drept cauză directă tranzacția de la Doicești.
A comandat Washingtonul ieșirea PSD de la guvernare?
Articolul WSJ mai relatează o discuție din martie, de la o cină la Atena, în care Guilfoyle ar fi făcut o afirmație despre posibilitatea schimbării unui guvern, referindu-se la situația politică din România.
Avocatul ambasadoarei a contestat descrierea episodului. Între timp, PSD a ieșit din coaliție, iar Guvernul Bolojan a căzut în urma unei moțiuni de cenzură.
Sorin Grindeanu a respins drept „pure fabulații” insinuările privind un asemenea conținut al discuțiilor sale cu ambasadoarea.
Ca o notă personală, e posibil ca mulți foști sau actuali prieteni sau “prieteni” ai lui Bogdan să nu realizeze momentan că Ivan, pornit din Poiana Ștampei cu o singură pereche de blugi, împins de Radu Moldovan în față, a ajuns unul dintre cei mai influenți români în momentul de față. Da, există posibilitatea ca cele de mai sus să fie ipoteze, însă nu iese fum fără foc.
Bogdan Ivan a primit, potrivit unor surse, protecție din partea americanilor în timpul mandatelor sale de ministru. Nu a avut ajutor intern, asta și din cauza faptului că la CJ BN a descins DNA-ul. Cu toate astea, Bogdan Ivan nu a pățit nimic, nici politic și nici social - un semn că politicienii din țară și grupul de influență NU avea cum să se atingă de el. Bogdan Ivan a fost.. Omul Americanilor.



