Pe o firmă se adună pierderile și altă firmă raportează profit de milioane. Ambele în “familia” UNTOLD, iar între ele apare o cesiune despre care sursele o descriu că s-a făcut pentru 100 de lei. Un milion de lei vechi! Apoi, societatea care a renunțat la participația în compania profitabilă cere insolvența. Aceasta este succesiunea relatată în cazul fostei UNTOLD SRL. Distracția lui Boc și compania pare că ar vrea să își șteargă datoriile.
Potrivit Supervizor.ro, societatea, redenumită PANITERNATIONAL PROCESS DYNAMICS SRL, a solicitat deschiderea procedurii de insolvență pe 2 septembrie 2026. Dosarul este 700/1285/2026, înregistrat la Tribunalul Specializat Cluj.
Vorbim despre o firmă implicată în organizarea UNTOLD. Informațiile privesc cererea acestei societăți, nu intrarea tuturor firmelor festivalului în insolvență. Totuși, e cam bătător la ochi ce se întâmplă cu jucăriile lui Buta, cel despre care Liviu Alexa scria și a dovedit că este racolator de minori și că îi plăceau băiețeii mici. 🤮
În șase ani, între 2020 și 2025, compania a acumulat pierderi de 35.356.072 de lei. An după an, rezultatul a fost negativ. La sfârșitul lui 2025, datoriile ajunseseră la 37.048.344 de lei, iar capitalurile proprii coborâseră la minus 28.120.258 de lei.
În același an, firma raporta o cifră de 5.241.888 de lei și o pierdere de 4.413.112 lei. Aproape cât întreaga cifră de afaceri.
Supervizor.ro relatează că PANITERNATIONAL PROCESS DYNAMICS SRL a cesionat integral participația deținută în UNTOLD PRODUCTION SRL la valoarea nominală: 100 de lei. Publicația îl indică pe Sebastian Dorel Ferenț drept administrator al ambelor societăți și pe Ioan Bogdan Buta drept beneficiar raportat la ONRC pentru UNTOLD PRODUCTION.
O sută de lei. Atât ar fi fost prețul participației integrale într-o societate care, în 2025, a raportat afaceri de 124.081.089 de lei și un profit net de 6.719.565 de lei.
UNTOLD PRODUCTION avea capitaluri proprii pozitive de peste 11,5 milioane de lei. Avea și datorii de 42,6 milioane de lei, care trebuie incluse în orice evaluare mai serioasă.
Buta și conducerea companiilor implicate au de explicat, dar nu o să o facă, cum a fost stabilită valoarea de 100 de lei relatată. Cine a cumpărat participația, în ce condiții și ce a câștigat din tranzacție firma care avea să ceară insolvența? Bineînțeles că nu ajung întrebările în turnul lui de fildeș.



